Îmi place să fiu tristă când sunt sigură că nimeni nu mă vede

     Îmi place să fiu tristă când sunt sigură că nimeni nu mă vede.
Ştiu...mă ţii minte cu zâmbetul pe buze, pentru că mereu mi-a plăcut să dăruiesc un chip luminos celor care mă înconjoară. Vreau să fiu tristă, simt asta acum...şi nu pentru faptul că aş avea regrete...nu..nu le am. Îmi place să fiu tristă când ninge. Am aşteptat prea mult aceşti fulgi, iar acum a venit momentul să alung ceea ce am negativ în interiorul meu, sentimente grele care dominau în ultima perioadă de timp.
    Îmi place să fiu tristă când sunt sigură că nimeni nu mă vede. Nu pentru că aş fi slabă. Aş fi slabă dacă i-aş molipsi pe alţii cu tristeţea mea. Îmi place, deoarece simt nevoia să mă simt mai sensibilă, să mă simt femeie. Se spune că femeile uşor plâng, dacă aş putea s-o fac, aş face-o! Nu pot...asta e...
    Îmi place să fiu tristă când sunt sigură că nimeni nu mă vede, pentru că am obosit să joc un rol pe care nimeni nu mi-l cere, dar toţi îl vor... Îmi place să fiu tristă...chiar dacă o spun pentru prima dată...Îmi place, tristeţea îmi oferă o nouă latură pe care o descoper cu secundele ce trec...şi îmi place ce cunosc...
    Tristeţea m-a făcut 100% om...cât de profunde sentimente am aflat. Pentru asta îmi place să fiu tristă!(când sunt sigură că nimeni nu mă vede)