MIROASE A SUFLET VIU

    Simt ochii care mă privesc dintr-o parte. Întorc capul….pixul….pixul se uită la mine de parcă m-ar critica, cică am uitat de el din momentul când au apărut tehnologiile noi. Se simte abandonat şi necăjit, căci îl irită praful. Am început să  observ starea sau emoţiile imaginare a unor lucruri simple. Sunt mai nebună decât mă consideră oamenii şi gândesc mai profund decât şi-ar fi închipuit hamsterul unui prieten de-al meu care aleargă toată noaptea şi îşi ascute dinţii de tot ce-i cade în cale, pentrucă lui nu-i pasă dacă vecinul stăpânului poate să facă zgomot în amurgul dimineţii, făcând reparaţie.

 Mda aberaţii… ele există şi în viaţa ta, chiar dacă nu le dai importanţă!

Uită tot ce-am spus până acum, pentrucă va trebui să ţii minte ce îţi voi zice în continuare…

Gâneşte-te ce îţi lipseşte pentru ca să te simţi un om împlinit?

Atunci când prietenii îţi veghează paşii, fiind alături în orice clipă, sănătatea părinţilor care contează foarte mult, un loc sub soare şi unul sub ploaie când simţi nevoia de a te elibera de emoţiile negative.

Totul e relativ când este vorba de ceea ce simţim. Astăzi suntem  o explozie de sentimente, iar mâine o cutie sigilată, de care nu mai are nevoie nimeni. Să fie oare problema în noi , când alegem persoanele care să meargă alături  pe acelaşi drum numit viaţă?

Părinţii nu-i poţi alege, pentru asta nu există un catalog din care poţi comanda aşa ceva.

Nu le poţi interzice celor din jur să  intre în viaţa ta, pentrucă toţi locuim pe acelaşi glob  bătătorit de oameni. 

 Avem prea multe gânduri bune, şi prea puţine acţiuni de acest gen.

Ne dorim să fim iubiţi, în timp ce dăruim egoism celor de alături.

Sărbătorim cu cei dragi la aceiaşi masă, închinând câte un pahar pentru fericirea lor, dar cât e de amară băutura, când în venele nostre domneşte invidia. Dacă am putea să ne bucurăm pentru binele altuia şi am susţine pe cel  în necaz , am putea să cunoaştem care-i sensul vieţii.

Mereu ne plângem de problema inexistentă, şi de nefericirea imaginară care persistă în cap. Credem că suntem mai buni, tocmai atunci când ne aflăm în vârful muntelui pe care plouă cu rahat! Ştim să preţuim  numai momentele în care avem de câştigat, pentrucă nu am încercat să pierdem, ca să putem deveni mai sensibili şi mai buni. 

Pentrucă bărbaţii cred că fericirea e în aceea de a împărţi o femeie pentru plăceri, iar femeile consideră bârfele o modalitate de conversaţie sută la sută reuşită. Pentrucă bărbaţii iubesc formele şi frumuseţea exterioară, iar femeile numai senzaţiile tari şi banii. 

Am uitat să simţim-  în momentul când ne-am vândut sufletul pentru o grămadă mare de pustietate.

Am învăţat prea târziu să preţuim ceea ce avem, şi prea devreme am uitat ce am învăţat.

Dacă dragoste nu e- nimic nu e! Pentrucă dacă nu am apărut din dragoste- suntem nimic, iar dacă nu vom face totul din dragoste,  totul- ne va lipsi de adevărata fericire.

Preţuiţi-i pe cei dragi acum, clepsidra timpului nu cruţă pe nimeni. Dacă şi avem de trăit doar o viaţă- să o trăim acum, aşa... ca pentru o mie de vieţi!

Urme.

Am lăsat umbra pe pernă-  să am impresia că dorm acum.

Unica dovadă a faptului că sunt trează, sunt urmele tălpilor mele lăsate la ieşirea din casă.

Indiferent unde am fost, lăsăm urme.

Urmele demonstrează existenţa verbului “a fi”.

Am atins irisul din ochi, şi am reuşit. Ştiu că doare.

Dar anume dorinţa de a face ceva ne mobilizează.

Dorinţa şi insistenţa demonstrează existenţa verbului “a vrea”.

Anume combinaţia acestor două verbe pot străluci în consecinţe imprevizibile, bune sau rele depinde de fiecare din noi.

Urmele pot avea un efect disctructiv sau constructiv, iar unicul lucru care are de suferit e conştiinţa, desigur dacă e trează.

Dar TU ce urme ai lăsat în urma ta?

Lasă-mă să visez...

    Astăzi e o zi specială, încăperea sufletelor noastre va mirosi a flori proaspete de primăvară. Nu ne pasă ce cred alţii, pentrucă suntem conştienţi de pasul pe care îl facem.

   Astăzi e o zi specială- bărbatul căruia sunt gata să-i dedic viaţa mea e alături de mine, iar cuvintele pe care le-ar spune ar fi de prisos,  acum când faptele lui sunt de neclintit.

 

   Astăzi e o zi specială, când ne-am regăsit liniştea sufletească şi căminul cald în care vom avea parte atât de bucurii cât şi de tristeţe, de fericire şi durere, de obstacole şi  susţinere reciprocă în orice.

Viaţa e un spectacol care ne ţine în suspans, iar atunci când este vorba de un legământ între două persoane pentru o viaţă întreagă, idealurile trebuie să fie excluse, pentrucă nu există oameni perfecţi.

  Astăzi e o zi specială pentrucă am lângă mine omul cu neajunsurile care mă fac să-l vreau aproape. Are focul în suflet care mă aprinde şi liniştea care îmi răscoleşte sufletul.

   Astăzi e o zi specială pentrucă m-a ales dintre multe femei, indiferent că sunt uneori rece, sau alteori prea înfocată. Pentru el trecutul meu nu are importanţă , la fel  şi trecutul său pentru mine.

 

   Astăzi e o zi specială, sunt îmbrăcată în rochie de mireasă şi ce rost are, dacă lângă el voi fi tot eu dezgolită frumos.

  Astăzi e o zi specială pentrucă pot visa în haosul care mă înconjoară şi mai pot trăi cu adevărat în această lume plină de răutate.

P.S.  Fiecare zi este una specială, lasă-mă să visez

Citeşte dacă vrei...

Dacă fericirea ar însemna ceea ce este în mintea mea- de ce e de neatins?

Dacă iubirea se adăposteşte în inimă- de ce mulţi oameni o ignoră?

.....dacă.. dacă.. dacă ....dacă vrei cu adevărat să fii fericit şi iubit trebuie să faci ceva- dar-----------de ce tocmai când faci, visele se spulberă?

Pentru că visele rămân vise!!!

Pentrucă unele sentimente rămân amorţite, pentrucă dorinţa de a avea ceva “al nostru” arde până se stinge, deoarece flăcările sunt prea mari, dar sufletul prea mic.

Pentru că ne dorim ceea ce nu e făcut pentru noi, şi căutăm acolo, unde niciodată nu vom găsi sufletul nostru perche!

Pentru că toţi am obosit de vremurile astea pline de strâmtorare în care sunt prea multe emoţii la un loc....şi pentrucă ne dorim să fim doar oameni...

..oameni vii care ştiu să preţuiască ceea ce au, dar nu ceea ce trebuie să obţină.

Aşa e firea omului – să îşi dorească la infinit, multe, multe lucruri....

Până când la bătrâneţe realizează că a pierdut cei mai frumoşi ani din viaţă- pe fleacuri, nimicuri, care i-au furat TIMPUL, OAMENII DRAGI CARE ÎI IUBESC CU ADEVĂRAT şi PE  SINE ÎNŞUŞI CA PERSONALITATE.

Pentrucă suntem cu toţii născuţi din prostie omenească şi nimicuri, de aceea ne alegem cu NIMIC! ((((((