Simt ochii care mă privesc dintr-o parte.
Întorc capul….pixul….pixul se uită la mine de parcă m-ar critica, cică am uitat
de el din momentul când au apărut tehnologiile noi. Se simte abandonat şi
necăjit, căci îl irită praful. Am început să
observ starea sau emoţiile imaginare a unor lucruri simple. Sunt mai
nebună decât mă consideră oamenii şi gândesc mai profund decât şi-ar fi
închipuit hamsterul unui prieten de-al meu care aleargă toată noaptea şi îşi
ascute dinţii de tot ce-i cade în cale, pentrucă lui nu-i pasă dacă vecinul
stăpânului poate să facă zgomot în amurgul dimineţii, făcând reparaţie.
Mda aberaţii… ele există şi în viaţa ta, chiar
dacă nu le dai importanţă!
Uită tot ce-am spus până
acum, pentrucă va trebui să ţii minte ce îţi voi zice în continuare…
Gâneşte-te ce îţi lipseşte pentru
ca să te simţi un om împlinit?
Atunci când prietenii îţi
veghează paşii, fiind alături în orice clipă, sănătatea părinţilor care
contează foarte mult, un loc sub soare şi unul sub ploaie când simţi nevoia de
a te elibera de emoţiile negative.
Totul e relativ când este vorba
de ceea ce simţim. Astăzi suntem o
explozie de sentimente, iar mâine o cutie sigilată, de care nu mai are nevoie
nimeni. Să fie oare problema în noi , când alegem persoanele care să meargă
alături pe acelaşi drum numit viaţă?
Părinţii nu-i poţi alege, pentru
asta nu există un catalog din care poţi comanda aşa ceva.
Nu le poţi interzice celor din
jur să intre în viaţa ta, pentrucă toţi
locuim pe acelaşi glob bătătorit de
oameni.
Avem prea multe gânduri bune, şi prea puţine
acţiuni de acest gen.
Ne dorim să fim iubiţi, în timp
ce dăruim egoism celor de alături.
Sărbătorim cu cei dragi la
aceiaşi masă, închinând câte un pahar pentru fericirea lor, dar cât e de amară
băutura, când în venele nostre domneşte invidia. Dacă am putea să ne bucurăm
pentru binele altuia şi am susţine pe cel în necaz , am putea să cunoaştem
care-i sensul vieţii.
Mereu ne plângem de problema
inexistentă, şi de nefericirea imaginară care persistă în cap. Credem că suntem
mai buni, tocmai atunci când ne aflăm în vârful muntelui pe care plouă cu
rahat! Ştim să preţuim numai momentele
în care avem de câştigat, pentrucă nu am încercat să pierdem, ca să putem
deveni mai sensibili şi mai buni.
Pentrucă bărbaţii cred că
fericirea e în aceea de a împărţi o femeie pentru plăceri, iar femeile
consideră bârfele o modalitate de conversaţie sută la sută reuşită. Pentrucă
bărbaţii iubesc formele şi frumuseţea exterioară, iar femeile numai senzaţiile
tari şi banii.
Am uitat să simţim- în momentul când ne-am vândut sufletul pentru
o grămadă mare de pustietate.
Am învăţat prea târziu să preţuim
ceea ce avem, şi prea devreme am uitat ce am învăţat.
Dacă dragoste nu e- nimic nu e! Pentrucă
dacă nu am apărut din dragoste- suntem nimic, iar dacă nu vom face totul din
dragoste, totul- ne va lipsi de adevărata
fericire.
Preţuiţi-i pe cei dragi acum,
clepsidra timpului nu cruţă pe nimeni. Dacă şi avem de trăit doar o viaţă- să o
trăim acum, aşa... ca pentru o mie de vieţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu