Bună dimineaţa, luaţi loc.
Astăzi vom vorbi despre sinceritate.
De ce?
Deoarece mulţi o vor, puţini însă o câştigă. Iar
unii dintre cei care o câştigă , o iau drept insultă sau critică din partea
celor sinceri. Aşa să fie?
Atunci
când eşti sincer, începi a pierde totul câte puţin. Oamenii din jur se axează
pe dramă, emoţii de moment sau o indiferenţă aparentă sub care se ascunde
aroganţa.
Se spune că femeile sunt arogante, dar încearcă să
calci peste mândria unui bărbat?
Ai încercat? Atunci la sigur cunoşti reacţia.
Să fie
oare vorba de mândrie, sau de emblema de mascul sub care se ascude un copil naiv
ce reacţionează din impuls?
Sunt
mulţi bărbaţi care se comportă subtil, considerându-se un “EU” bine conturat, acesta
însă de multe ori îşi pierde conturul în vâltoarea aventurilor sau prin
acţiuni urâte.
Acum
întreabă-te ce ai de cîştigat cu sinceritatea?
La urma urmei îţi descarci emoţiile, adevăratele
emoţii pe care oamenii le sigilează într-o cutiuţă ca nu cumva să le fie
dezvăluite slăbiciunile. E bine când eşti sincer, pentru că oamenii care nu vor
accepta ce gândeşti şi spui, vor dispărea din viaţa ta, ca literele şterse cu bureta.
Atunci când nu le mai faci pe plac celor din jur şi nu le ungi urechile cu
miere, aceştia se dizolvă în aer, în final rămâi cu puţin, un puţin real care
mai există, fără teatru sau circ.
Sinceritatea e unica undă reală care uneşte
oamenii pentru o perioadă lungă de timp. Acesta e factorul de bază care poate
afecta negativ o relaţie, dar nu o distruge când prietenia este adevărată, când
iubirea e reciprocă şi când există înţelegere şi echilibru.
Fiţi
sinceri unii cu alţii, nu jucaţi roluri murdare, pentru ca să nu vă treziţi
într-o zi cu mizeria pe mâini şi fără un rol deja.
Astăzi am
vorbit despre sinceritate.
Nu ştiu
câţi dintre voi au înţeles cât e de importantă aceasta.
Dacă
cineva vă oferă sinceritate, nu fiţi orgolioşi, deoarece ve-ţi pierde
şi puţinii oameni din viaţa voastră care au avut curaj să spună direct ce
gândesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu