CRITICA

 

      Urăsc faptul că sunt meticuloasă, îmi place să întorc problema pe toate feţele şi nu-mi găsesc locul până nu mai încerc de câteva ori. Adorm cu vulcanul în mine şi tot în interior se revarsă, pentru că am învăţat să ascund ceea ce mi-aş dori să demonstrez cu toată ardoarea. Nu-mi place când cineva mă cuprinde în momentul când îmi este greu deoarece încep să plâng, chiar dacă plâng foarte rar şi totuşi o îmbrăţişare înseamnă mai mult decât mii de cuvinte. Sunt o rea şi mă obosesc vorbele grele, dar tocmai eu le rostesc când mă doare indiferenţa. Priveşte-mă în ochi când plâng şi părul îmi stă nu tocmai bine după nopţi nedormite, simte-mă la maxim, când nu mai e loc de cuvinte.

    Mă irită timpul pierdut în van, dar şi mai mult când nu ai ce pierde. Sunt un decor plin de imperfecţiune. Când sunt stresată, mă ascund în muzica care se aude în căşti şi în acel moment chiar nu am nevoie de nimic. Mirosul aşternutului l-am simţit de multe ori, puţini au fost cei care mi s-au întipărit în minte.

   Vreau să evadez din confuzia care-mi stăpâneşte mintea, dar e plăcută neclaritatea în care trăiesc. I-am învăţat pe alţii să fie sinceri, corecţi şi deschişi în timp ce am făcut mai multe greşeli. Oamenii care au trecut prin viaţa mea au avut un rol important, chiar dacă unii mi-au fost antipatici sau din contra. Am cunoscut multe chipuri, dar cele sincere au fost puţine... de aia am devenit ce sunt.

    Construieşte-mi arhitectura interiorului tău, iar eu cu toată imperfecţiunea mea o să încerc să-i dau culoare, să mai adaug un detaliu unde lipseşte ceva, pentru că am rămas  aceeaşi EU care poate oferi necondiţionat iubire.