Sincer din suflet

Bună dimineaţa, luaţi loc.

Astăzi vom vorbi despre sinceritate.

  De ce?

Deoarece mulţi o vor, puţini însă o câştigă. Iar unii dintre cei care o câştigă , o iau drept insultă sau critică din partea celor sinceri. Aşa să fie?

   Atunci când eşti sincer, începi a pierde totul câte puţin. Oamenii din jur se axează pe dramă, emoţii de moment sau o indiferenţă aparentă sub care se ascunde aroganţa.

Se spune că femeile sunt arogante, dar încearcă să calci peste mândria unui bărbat?

Ai încercat? Atunci la sigur cunoşti reacţia.

    Să fie oare vorba de mândrie, sau de emblema de mascul sub care se ascude un copil naiv ce reacţionează din impuls?

   Sunt mulţi bărbaţi care se comportă subtil, considerându-se un “EU” bine conturat, acesta  însă de multe ori îşi pierde conturul în vâltoarea aventurilor sau prin acţiuni urâte.

   Acum întreabă-te ce ai de cîştigat cu sinceritatea?

La urma urmei îţi descarci emoţiile, adevăratele emoţii pe care oamenii le sigilează într-o cutiuţă ca nu cumva să le fie dezvăluite slăbiciunile. E bine când eşti sincer, pentru că oamenii care nu vor accepta ce gândeşti şi spui, vor dispărea din viaţa ta, ca literele şterse cu bureta. Atunci când nu le mai faci pe plac celor din jur şi nu le ungi urechile cu miere, aceştia se dizolvă în aer, în final rămâi cu puţin, un puţin real care mai există, fără teatru sau circ.

    Sinceritatea e unica undă reală care uneşte oamenii pentru o perioadă lungă de timp. Acesta e factorul de bază care poate afecta negativ o relaţie, dar nu o distruge când prietenia este adevărată, când iubirea e reciprocă şi când există înţelegere şi  echilibru.

    Fiţi sinceri unii cu alţii, nu jucaţi roluri murdare, pentru ca să nu vă treziţi într-o zi cu mizeria pe mâini şi fără un rol deja.

  Astăzi am vorbit despre sinceritate.

  Nu ştiu câţi dintre voi au înţeles cât e de importantă aceasta.

   Dacă cineva vă oferă sinceritate, nu fiţi orgolioşi, deoarece ve-ţi pierde şi puţinii oameni din viaţa voastră care au avut curaj să spună direct ce gândesc.

Femeia cu fericirea în palme

         Astăzi e una din nopţile mele preferate, afară e frig şi plouă…iar acest timp îmi trezeşte sensibilitatea, în această perioadă mă gândesc şi mai mult la cei din jur…îmi place să citesc oamenii. Pe oameni îi observi după cuvintele grele sau faptele pline de emoţii, mai greu e să observi ce gândeşte o persoană necunoscută pe care o întâlneşti pe drum, în transportul public, în timpul serviciului sau altundeva. E mai greu să desluşeşti trăirile unui străin, să poţi să simţi ce simte el, pentru că noi am devenit mult prea egoişti sau indiferenţi. Uităm că este o conexiune la nivel mintal sau doar că interacţionăm în mai multe aspecte. Deseori trebuie să lucrăm la persoana lăuntrică pentru a învăţa să fim mai deschişi la minte şi suflet.

   Există oameni alături de care înveţi să fii tu însuţi şi asta de fapt nu înseamnă să ascunzi lacrimile pline de durere, faţa lipsită de fard  sau omul tău lăuntric care strigă disperat să iasă la suprafaţă.

  Viaţa e frumoasă atunci când tu stai cu spatele aplecat la laptop, iar persoana dragă îţi face observaţie, pentru că ştie cât de frumoasă eşti când ai capul ridicat şi spatele drept. E minunat când cel iubit te trage uşor de păr şi îţi mai aduce aminte că trebuie să porţi căciula când e frig afară, deoarece ştie cât de importantă e sănătatea ta.

   Să învăţăm să avem grijă la rândul nostru de alţii, să nu uităm că dincolo de dorinţele proprii există ceva mai mult care ne poate aduce zâmbetul pe faţă.

    Când ai la îndemână răspunsurile, viaţa îţi oferă alte întrebări. Nu le căuta acolo unde ele nu există, răscoleşte cugetul şi inima şi nu vei mai fi nevoit să cauţi undeva  fericirea, pentru că această comoară e chiar în interiorul tău.

Dragă IARNĂ TE IUBESC!

    Iarna? Ehhh…te-am aşteptat.

Sunt fericită că ai venit…i-a loc, mi-era dor să discut cu un vechi prieten. Te văd a 24-a oară…woaaa ce-mi place =)

    Ai venit atât de blând în acest an, chiar dacă unele persoane au plecat din viaţa mea, tu eşti aici. Îţi mulţumesc că de fiecare dată nu uiţi de noi, oamenii.

  Simt o uşoară euforie, m-ai ajutat să-mi găsesc echilibrul emoţional şi am un zâmbet sincer de copil  pe care mi-era dor să-l văd  în oglindă. =)

   Nu mă privi atât de rece, ştiu că am făcut multe greşeli şi în acest an, dar sunt convinsă că nu mă vei pedepsi cu sfârşitul lumii, cu necazuri sau dezamăgiri. =)  Ştii... eu sunt sigură că încă de multe bucurii voi avea parte…şi eu…şi ceilalţi care te-au întâlnit.

     Ehhh…dragă prietenă, de-ai şti câte gânduri s-au adunat în capul meu…de astăzi nu-ţi mai spun! =) sunt prea emotivă ca să mai deschid o dată cartea care o închid  în acest an.

 Am o singură rugăminte doar, ai grijă de cei pe care i-am supărat în acest an şi de cei care m-au supărat pe mine. Viaţa e prea scurtă ca s-o trăim în tristeţe şi singurătate cu  cicatrici în suflet.

    Dacă îi vei întâlni pe cei care-i iubesc, pişcăi bine de obraji, să simtă cât de tare mi-e dor de ei şi să nu-mi uite mirosul paşilor pe care i-am făcut către uşa lor, dar să nu le divulgi secretul (că te-am rugat eu) =))))

    Sper în această iarnă să-mi oferi ocazia să fiu şi mai nebună decât eram, pentru că cele mai neaşteptate prostii rămân cele mai frumoase amintiri. Reânvie te rog orice gând, pentru că ştiu- eşti capabilă s-o faci, iar eu îţi promit să fiu mereu cea care se bucură de prezenţa ta, de fulgii tăi care îmi sărută faţa şi de  “fleoshkaiala” aia urâtă care îmi udă papucii. =)

    Dragă IARNĂ TE IUBESC!  Ai grijă de oamenii care îmi cuprind sufletul pe dinăuntru, de cei care au plecat şi vor reveni. =)

 

   Dintr-o privire am observat că m-ai înţeles. 

  Da... ştiu că vrei ca să fie lângă mine cineva acum… şi eu vreau, dar până atunci hai să ascultăm o piesă care o să-ţi placă cu siguranţă! =)  http://www.youtube.com/watch?v=mkppKCohxE0

  

Atinge-ţi sufletul- E bun?

Bărbaţilor le este frică să întemeieze o familie, le este frică de responsabilitate, ţin prea mult la libertate sau poate nu au destulă  bărbăţie pentru a dirija o întreagă  familie....astea sunt doar câteva motive incontestabile.

   În timp ce vânează fete, femei... un bărbat se consideră  puternic , un erou fals care primeşte plăcere din faptul că se dăruieşte în braţele oricărei trecătoare, iar pe lângă acesta  şi mai plăteşte(scump)!  Să ştiţi că unele  femei  vă observă numai atunci când au ele nevoie, iar voi credeţi  că acestea  vă îndeplinesc dorinţele...... şi ele joacă infernal.

  Unii bărbaţi se tem să întemeieze o familie pentru că le este frică de facturile care vor veni şi copiii care vor apărea, iar ei necesită investiţii, copiii nu sunt făcuţi după un program anume...de asta bărbaţilor le e frică, se tem de impozite în timp ce cheltuie dublu alături de fetele care se dăruiesc pe o noapte.  Tocmai libertatea îi face prizonieri pentru că ei nici nu a încercat să guste dintr-un fruct care dă roade multe, emoţii tari şi o imensă plăcere sufletească.

   Nu există oameni răi, există oameni care vor să pară aşa...cu singuranţă!

    Chiar şi cel mai nesuferit bărbat are un pic de bunătate, din păcate el nu a încercat să vadă bucuria din ochii copilului său, să simtă sânge din sângele său şi să fie cu adevărat mândru de bucăţica sa de suflet care a fost purtată timp de 9 luni sub inima femeii iubite. Nu ai cum  să te mândreşti cu libertatea în timp ce nu ai gustat din adevărata viaţă, acest lucru nu reprezintă cluburile de noapte care înspre zori te aduc acasă ca o cârpă mort de beat cu un surâs de idiot, nu înseamnă  fustele scurte şi sclipiciul de pe faţa unor muieri care ştiu să se folosească din contul altora. Adevărata viaţa e atunci când femeia ta ştie să facă nebunii alături de tine, să fie un copil inocent şi naiv, iar alteori o adevărată doamnă care ştie să spună un cuvânt potrivit la timpul potrivit. Libertatea este atunci când tu poţi avea oricare femeie dar eşti fericit când le refuzi pentru că lângă tine este una deosebit de specială care nu ţi-ar călca demnitatea şi orgoliul de bărbat la care ţii atât de mult. Familie e un cuibuşor care nu se dizolvă în timp ca zahărul în ceai, preţuiţi-i pe cei care indiferent de circumstanţe vor fi dispuşi să dăruiască tot ce au mai bun!

Din plinătatea inimii

   Ai încercat să-i măsori acţiunile când printre lacrimi, mirosind a fum…

   A aruncat ţigara-n drum?... în ploaie… 

   Ascultă tot ce spune în tăcere, să poţi s-o înţelegi…

   Şi din plăcere…priveşte-o dintr-o parte…

   Există lucruri evidente care-o dor, iar suferinţa e cumplită,

   Şi sentimentele când mor…tu pleacă.

   Din plinătatea inimii nu te întoarce, căci rănile se prind cu timpul,

   Las-o-n pace…în ploaie cu ţigara-n drum,

   Căci a lăsat fumatul, băutura şi de toate…ce a făcut în viaţă.

   Să nu-i mai spui că…: ”Poate…mai există încă o speranţă”.

ASTA numesc eu- VIAŢĂ

    Sunt  bine dispusă şi zâmbăreaţă ,  mă  simt împlinită pentru că exist, ador oamenii  frumoşi , dar şi mai mult pe cei care poartă soarele în suflet şi nu le este frică să dăruiască căldură. Umbrele rămân la întuneric pentru că vreau să observ numai ce e frumos în jur. Îmi umplu mintea cu lucruri utile pentru ca să nu-mi rămână timp pentru oamenii care nu mă preţuiesc.

    Şi ce dacă afară timpul e posomorât?! E atât de inocent ,  de o tristeţe plăcută. La mine în cameră e soare  şi e bine, stau întinsă pe pat ca o pisicuţă şi vorbesc cu o prietenă scumpă. Îi simt respiraţia prin monitor, chiar dacă am lăsat-o la serviciu râzând, alături de o ceaşcă cu ceai =))))

    La un moment dat am uitat că trec prin timp, am pus punct la orele, minutele şi secundele care trec, vreau să simt fiecare clipă la intensitate maximă.  Asta numesc eu viaţă, să iubeşti tot ce faci de la cel mai mic detaliu. Preţuiţi oamenii dragi, serviciul -datorită căruia vă treziţi dimineaţa şi momentele dificile care vă modelează  personalitatea într-un decor inedit.

Pleacă...şi totuşi...se întorc

    Am ascuns soarele în ochi, pentru ca atunci când   mă priveşti - să mori de căldură, să-ţi topesc toate dorinţele neînduplecate şi setea să te lase fără vlagă. Am înghiţit cuvintele tale care îmi tăiau răsuflarea, din acest motiv nu am avut curaj să-ţi răspund când aveam nevoie cel mai mult să-mi revărs durerea pe umărul tău. Am încetat să cred în oameni, în păsările cerului care toamna pleacă iar primăvara se întorc… şi totuşi… se întorc.

  De azi voi scoate soarele din ochi, pentru ca atunci când o sa vrei  din nou să mă priveşti ,dorinţele tale în cuburi de gheaţă să se transforme, miros de iarnă rece pe chip să-ţi citesc. De azi voi  da frâu liber oricărui gând, să am curaj să-ţi spun tot ce nu am reuşit până acum. Voi încerca să cred în păsările cerului, în oameni care pleacă… şi totuşi… se întorc.

Dacă dragoste nu e- nimic nu e!

Când sufletul cerşeşte iubire,Fugi....fugi cât mai repede şi cât mai departe.

Pentru oamenii care nu îţi răspund la dragoste,  niciodată nu vei fi pe primul loc.

Mai bine să simţi un gol între voi, decât un gol în suflet în prezenţa celui pe care-l iubeşti.

Nimic nu e veşnic pe pământ, chiar şi dragostea...cele mai puternice sentimente se nasc în cer, iar pe pământ nu există decât euforie...

Dacă la atingerea ta, el rămâne rece...lasă-i sufletul îngheţat, nu poţi topi sentimentele cuiva,cu atât mai mult dacă ele nu există.

Nu căuta iubire acolo unde nimeni nu e dispus să ţi-o ofere!!!

O LACRIMĂ STRĂINĂ

Durere….lacrimi….suferinţă….

   Astea le-am citit pe chipul unei prietene.

Am privit situaţia ei dintr-o parte şi am înţeles câte poţi pierde în aşteptarea zadarnică a unei iubiri …

Timpul trece… iar micul fleac care la moment ar părea o tragedie se stinge şi îţi dai seama că viaţa e alcătuită din alte nuanţe, nu din culorile unor iluzii deşarte.

   Mi-a zis cât de aiurea se simte şi o înţeleg perfect prin prisma gândirii sale, am fost şi eu aşa, reacţionam la fel…. În momentul în care un bărbat te răneşte, chiar şi dacă incoştient, asta doare, nimic nu e mai puternic decât olovitură în suflet şi îţi vine să urli de durere- ca o lupoaică.

   Hmmm, e amuzant să te vezi dintr-o parte, când oamenii apropiaţi fac aceleaşi greşeli pe care le-ai făcut cu ceva timp în urmă, dar nu ai cum să ajuţi,   pentru că sfaturile nu sunt luate în consideraţie când e vorba de sentimentele care clocotesc în inimă.

Atât de mult mi-aş dori să ajut… pentru că ştiu că peste o perioadă de timp, va râde în hohote de situaţia în care se află.

Aveţi grijă de oamenii apropiaţi şi nu le provocaţi durere. Însă dacă şi rana din piept nu s-a prins, luaţi aminte la lecţiile pe care vi le oferă viaţa ca să puteţi rezista în momentul în care o să vă confruntaţi cu o adevărată problemă.

Asta lasă degândit: http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=6RGOqiIBZXA

FIINŢA IMPERFECTĂ

Miros de buze arse
Şi strigăt din scânteie,
Vrea sufletul să lase

Pe prispa de durere.

Şi ploaia vrea să vină
Ca şoapte să îţi spună,
O lacrimă fierbinte
Pe umăr să îţi pună.

La glasul nestatornic
Al meu care te cheamă
Să te comporţi destoinic
Ca un bărbat de seamă.

Căci sunt doar o femeie-
Un stoc de neajunsuri,
Cu faptele fidele
Şi gânduri nepătrunse.

O formă ideală-
Fiinţa imperfectă
Sunt o femeie calmă,
Cu fire violentă.

Şi tu poţi

M-am schimbat drastic.

Există oameni alături de care începem să devenim aşa cum nu ne-am gândit vreodată că vom ajunge…

Sunt clipe care ne marchează inima cu cerneală care nu se şterge…

Ne schimbăm eul în dependenţă de împrejurări…

Atingerile de cândva îşi uită mirosul, fiind doar o pată de pe cămaşa gulerului tău care s-a luat după ce ai spălat-o.

Ne schimbăm atunci când ne dorim, dar şi mai mult atunci când viaţa întrece propria voinţă. Şi acum nu mai suntem ce eram cândva.

E atât de plăcut să îndrepţi capul spre soare la miez de noapte, şi să simţi ploaia pe timp  de secetă, să fii tu însuţi când nici cel mai apropiat om nu-ţi poate simţi fiorii care curg în vene. Prin schimbare simţit adevărata forţă care produce în noi ceva nou, de care nu ar fi cazul să fugim sau să ne refugiem în altă parte.

Interiorul nostru se modelează în situaţiile extreme.

Astăzi eşti diferit decât cel din trecut,  iar în viitor mai diferit decât în prezent.

Lasă-ţi nevoile şi grijile alături de praful de lângă picioare, pentru că ele oricum trec... iar tu te schimbi. Schimbarea produce rezultate şi asta înseamnă să trăieşti şi să mergi înainte.

M-am schimbat.

Pastila

Îi mulţumesc vieţii că-mi oferă încercări, prin ele înţeleg ce înseamnă să trăiesc cu adevărat, să simt, să iubesc...să dăruiesc din plin fiecare părticică din sufletul meu. Am o mie de gânduri comprimate într-o pastilă pe care o beau dimineaţa, amiaza şi seara, sunt ca drogata de după colţul blocului tău. Sunt totul şi nimic în acelaşi timp. Mă manifest ca o depravată insistentă care nu-şi cunoaşte limitele şi totuţi încerc să menţin echilibrul ca să nu-mi pierd raţiunea definitiv. Un car de probleme s-au năvălit la fel ca bezna care este la miez de noapte. Îi mulţumesc vieţii că îmi oferă şansa să lupt prin încercări, pentru că tocmai acum înţeleg cine se interesează de mine, şi cui îi pasă cu adevărat. Sunt o învingătoare, chiar dacă în anumite clipe sunt nevoită să intru în pielea unei creaturi insuportabil de capricioasă şi sunt văzută nu tocmai cu ochi buni. Îi mulţumesc vieţii pentru orice detaliu mic din care pot învăţa o lecţie cu adevărat importantă.

Dor nebun

Dacă ar fi să îţi spun în faţă ce gândesc, nici eu n-aş crede-o. Am o mie de gânduri într-o cutie care respiră din greu. Sunt nevoită să aştept ceva imposibil, pentrucă sunt un morman de iluzii care izvorăsc cu viteza luminii. Mi-am închis lumea într-un cerc invizibil de idei, care mă fac că explodez, iar alteori să-mi închid înlăuntrul care e dezgolit. Am înfipt cerul cu o săgeată, fără să ştiu că adevăratele vise trăiesc acolo, iar eu aici, că momentele frumoase trec, iar umbrele rămân, că foaia e albă şi nu neagră, iar inima vie şi sufletul răscolit. Am pictat printre flori noi emoţii, pentru ca atunci când mă voi trezi într-o dimineaţă de iarnă să simt pe a mea piele aceiaşi fiori. A obosit şi timpul, pentrucă mereu e în acţiune, iar scaunul pe care ar vrea să se odihnească e prăfuit.

 Clipe de dor cu miros de cafea, mi-e dor să mă trezesc pe perna ta.

MIROASE A SUFLET VIU

    Simt ochii care mă privesc dintr-o parte. Întorc capul….pixul….pixul se uită la mine de parcă m-ar critica, cică am uitat de el din momentul când au apărut tehnologiile noi. Se simte abandonat şi necăjit, căci îl irită praful. Am început să  observ starea sau emoţiile imaginare a unor lucruri simple. Sunt mai nebună decât mă consideră oamenii şi gândesc mai profund decât şi-ar fi închipuit hamsterul unui prieten de-al meu care aleargă toată noaptea şi îşi ascute dinţii de tot ce-i cade în cale, pentrucă lui nu-i pasă dacă vecinul stăpânului poate să facă zgomot în amurgul dimineţii, făcând reparaţie.

 Mda aberaţii… ele există şi în viaţa ta, chiar dacă nu le dai importanţă!

Uită tot ce-am spus până acum, pentrucă va trebui să ţii minte ce îţi voi zice în continuare…

Gâneşte-te ce îţi lipseşte pentru ca să te simţi un om împlinit?

Atunci când prietenii îţi veghează paşii, fiind alături în orice clipă, sănătatea părinţilor care contează foarte mult, un loc sub soare şi unul sub ploaie când simţi nevoia de a te elibera de emoţiile negative.

Totul e relativ când este vorba de ceea ce simţim. Astăzi suntem  o explozie de sentimente, iar mâine o cutie sigilată, de care nu mai are nevoie nimeni. Să fie oare problema în noi , când alegem persoanele care să meargă alături  pe acelaşi drum numit viaţă?

Părinţii nu-i poţi alege, pentru asta nu există un catalog din care poţi comanda aşa ceva.

Nu le poţi interzice celor din jur să  intre în viaţa ta, pentrucă toţi locuim pe acelaşi glob  bătătorit de oameni. 

 Avem prea multe gânduri bune, şi prea puţine acţiuni de acest gen.

Ne dorim să fim iubiţi, în timp ce dăruim egoism celor de alături.

Sărbătorim cu cei dragi la aceiaşi masă, închinând câte un pahar pentru fericirea lor, dar cât e de amară băutura, când în venele nostre domneşte invidia. Dacă am putea să ne bucurăm pentru binele altuia şi am susţine pe cel  în necaz , am putea să cunoaştem care-i sensul vieţii.

Mereu ne plângem de problema inexistentă, şi de nefericirea imaginară care persistă în cap. Credem că suntem mai buni, tocmai atunci când ne aflăm în vârful muntelui pe care plouă cu rahat! Ştim să preţuim  numai momentele în care avem de câştigat, pentrucă nu am încercat să pierdem, ca să putem deveni mai sensibili şi mai buni. 

Pentrucă bărbaţii cred că fericirea e în aceea de a împărţi o femeie pentru plăceri, iar femeile consideră bârfele o modalitate de conversaţie sută la sută reuşită. Pentrucă bărbaţii iubesc formele şi frumuseţea exterioară, iar femeile numai senzaţiile tari şi banii. 

Am uitat să simţim-  în momentul când ne-am vândut sufletul pentru o grămadă mare de pustietate.

Am învăţat prea târziu să preţuim ceea ce avem, şi prea devreme am uitat ce am învăţat.

Dacă dragoste nu e- nimic nu e! Pentrucă dacă nu am apărut din dragoste- suntem nimic, iar dacă nu vom face totul din dragoste,  totul- ne va lipsi de adevărata fericire.

Preţuiţi-i pe cei dragi acum, clepsidra timpului nu cruţă pe nimeni. Dacă şi avem de trăit doar o viaţă- să o trăim acum, aşa... ca pentru o mie de vieţi!

Urme.

Am lăsat umbra pe pernă-  să am impresia că dorm acum.

Unica dovadă a faptului că sunt trează, sunt urmele tălpilor mele lăsate la ieşirea din casă.

Indiferent unde am fost, lăsăm urme.

Urmele demonstrează existenţa verbului “a fi”.

Am atins irisul din ochi, şi am reuşit. Ştiu că doare.

Dar anume dorinţa de a face ceva ne mobilizează.

Dorinţa şi insistenţa demonstrează existenţa verbului “a vrea”.

Anume combinaţia acestor două verbe pot străluci în consecinţe imprevizibile, bune sau rele depinde de fiecare din noi.

Urmele pot avea un efect disctructiv sau constructiv, iar unicul lucru care are de suferit e conştiinţa, desigur dacă e trează.

Dar TU ce urme ai lăsat în urma ta?

Lasă-mă să visez...

    Astăzi e o zi specială, încăperea sufletelor noastre va mirosi a flori proaspete de primăvară. Nu ne pasă ce cred alţii, pentrucă suntem conştienţi de pasul pe care îl facem.

   Astăzi e o zi specială- bărbatul căruia sunt gata să-i dedic viaţa mea e alături de mine, iar cuvintele pe care le-ar spune ar fi de prisos,  acum când faptele lui sunt de neclintit.

 

   Astăzi e o zi specială, când ne-am regăsit liniştea sufletească şi căminul cald în care vom avea parte atât de bucurii cât şi de tristeţe, de fericire şi durere, de obstacole şi  susţinere reciprocă în orice.

Viaţa e un spectacol care ne ţine în suspans, iar atunci când este vorba de un legământ între două persoane pentru o viaţă întreagă, idealurile trebuie să fie excluse, pentrucă nu există oameni perfecţi.

  Astăzi e o zi specială pentrucă am lângă mine omul cu neajunsurile care mă fac să-l vreau aproape. Are focul în suflet care mă aprinde şi liniştea care îmi răscoleşte sufletul.

   Astăzi e o zi specială pentrucă m-a ales dintre multe femei, indiferent că sunt uneori rece, sau alteori prea înfocată. Pentru el trecutul meu nu are importanţă , la fel  şi trecutul său pentru mine.

 

   Astăzi e o zi specială, sunt îmbrăcată în rochie de mireasă şi ce rost are, dacă lângă el voi fi tot eu dezgolită frumos.

  Astăzi e o zi specială pentrucă pot visa în haosul care mă înconjoară şi mai pot trăi cu adevărat în această lume plină de răutate.

P.S.  Fiecare zi este una specială, lasă-mă să visez

Citeşte dacă vrei...

Dacă fericirea ar însemna ceea ce este în mintea mea- de ce e de neatins?

Dacă iubirea se adăposteşte în inimă- de ce mulţi oameni o ignoră?

.....dacă.. dacă.. dacă ....dacă vrei cu adevărat să fii fericit şi iubit trebuie să faci ceva- dar-----------de ce tocmai când faci, visele se spulberă?

Pentru că visele rămân vise!!!

Pentrucă unele sentimente rămân amorţite, pentrucă dorinţa de a avea ceva “al nostru” arde până se stinge, deoarece flăcările sunt prea mari, dar sufletul prea mic.

Pentru că ne dorim ceea ce nu e făcut pentru noi, şi căutăm acolo, unde niciodată nu vom găsi sufletul nostru perche!

Pentru că toţi am obosit de vremurile astea pline de strâmtorare în care sunt prea multe emoţii la un loc....şi pentrucă ne dorim să fim doar oameni...

..oameni vii care ştiu să preţuiască ceea ce au, dar nu ceea ce trebuie să obţină.

Aşa e firea omului – să îşi dorească la infinit, multe, multe lucruri....

Până când la bătrâneţe realizează că a pierdut cei mai frumoşi ani din viaţă- pe fleacuri, nimicuri, care i-au furat TIMPUL, OAMENII DRAGI CARE ÎI IUBESC CU ADEVĂRAT şi PE  SINE ÎNŞUŞI CA PERSONALITATE.

Pentrucă suntem cu toţii născuţi din prostie omenească şi nimicuri, de aceea ne alegem cu NIMIC! ((((((

Titlul e real

La  “Decorul ” de morminte, să-mi aduci în dar o floare.

Prin cuvinte reci şi frânte…vei rosti ce-a fost eroare.

Pe tiparul de iubire, vei semna cu buze calde:

“Dragoste n-a fost nicicând, sentimentele-au fost moarte”

Lacrimi curg, pe chipul meu, de pe poza ce-am lăsat,

Tu le ştergi, de-ţi este greu… chiar de nu mai acceptat.

Vântul zdravăn şi flămând mi-a uscat chipul din poză,

Cât aş vrea ca în mormânt-  Să-mi dai ultima mea doză…

Să mai gust buzele tale, ca şi fructul interzis.

N-ai vrut ca să-mi fii aproape, dar simţeam, de nu mi-ai zis.

Mă privesc eu dintr-o parte…nu mă mişc, nici nu respir,

Oare chiar eu sunt în moarte, sau mi-e corpul în delir?

Mă întreb în gând într-una: „Nu-nţeleg, ce s-antâmplat?”

A plecat de lângă mine…omul ce l-am aşteptat.

Cad îngenunchind în faţa “paturilor omeneşti”,

Şi sărut urmele tale, unde-ai fost…dar, nu mai eşti.

Strâng petalele de jos, de la floarea ce mi-ai dat,

Chiar de spatele-ai întors, nici pe-un timp nu te-am uitat!

Cade ploaia, stropi, cristale, peste chipu-mi stingherit.

Lângă floare, jos, petale… în mormânt- cuţit înfipt.

Cerul strigă de durere, sufletul meu a plecat.

“Scoală scumpule-i  devreme!”, te trezeşti, mă vezi în pat.

Te cuprind cu fericire, te întreb: ”Ce ai visat?”

Îmi răspunzi că totu-I bine, dart e văd înlăcrimat.

Ce mai e şi toate astea? Este viaţa ce-o trăim!

Să luptăm în orice clipă- DRAGOSTEA s-o preţuim!

E mai mult decât ceva frumos...

Sunt mii de modalităţi 
de a te simţi un om.

Un om viu.

Viu Spiritual, Fizic…

Cel mai frumos lucru, nu e lucru…

Cel mai frumos e atunci când EL  face în aşa mod, ca eu, să mă simt Femeie.

Da.

Asta e mai mult decât ceva frumos.

Mă-nebunesc buzele lui, când miros a tăcere în amurgul dimineţii.

Când ii simt răsuflarea în spate… pentru ca eu mereu să fiu în frunte, o femeie puternică, datorită LUI.

Asta e mai mult decât ceva frumos.

Mă-nebuneşte când îi trag plapuma deasupra mea… şi în umbra lunii, mă-nvăluie braţele lui puternice ca să mă simt protejată.

Asta e mai mult decât ceva frumos.

Pentru că tot ce e frumos pare a fi temporar, dar căldura sufletului e veşnică.

Te ador pentru faptul că mă simt o adevărată femeie, când te am în preajmă!

Trăim, ca să învăţăm - CUM SĂ TRĂIM

   

 Dă-mi mâina ta… ai îmbătrânit în timp, da… te simţi copleşit de probleme…

Eşti tânăr, dar atât de bătrân în suflet. Învăţăm să ne bucurăm de momentele frumoase pe care ni le oferă viaţa, dar ştim sigur că în schimbul unei clipe de plăcere, de iubire, de fericire…plătim însutit şi acest lucru ne face trişti…neputincioşi, limitaţi şi cuprinşi de disperare. 

   Trăim ca să învăţăm CUM SĂ TRĂIM.

  Chiar dacă susţinem că nu suntem dependenţi de anumite lucruri, suntem dependenţi de ceea ce numim noi TIMP.

Spune-mi te rog cât e ora?

Ai privit la ceas, tocmai ai pus ochiul pe duşmanul care nu ne lasă nici-o alegere în viaţă.

Timpul ne ajută să fim mai eficienţi la serviciu, să facem totul organizat şi din timp. Ne ajută să fim punctuali şi exemplari. Şi tocmai timpul este cel care ne face dependenţi de el. Ne împinge să participăm în cursa spre fericire, spre un rost în viaţă, spre… TOTUL şi NIMIC.

Dar tu cât timp ai la dispoziţie?

Hai să-l dăm naibii timpul acesta. Să ne bucurăm de cei care ne înconjoară, nu doar de clipe, de minute…

Nu trebuie să măsurăm timpul în unităţi… să-l lăsăm să treacă. Spui că timpul este preţios? Preţios e atunci când îţi oferă ceva destoinic, el oferă unica experienţă şi lecţie: SĂ UITĂM DE EL.

Dacă un geniu a creat ceasul, de ce nu l-a făcut astfel ca noi să fim cu fiece zi mai tineri, mai luminoşi? Poate că ar fi bine să facem o astfel de schimbare…

   Viitorul meu va fi un prezent trecut!

 Viitorul meu va fi un prezent trecut, de care voi uita înainte de a pleca de aici. Lacrimile vor fi uscate şi de nepătruns când durerea va lua sfârşit. Ştiu ce-mi doresc chiar dacă şiragul dorinţelor vieţii e în schimbare continuă. Am rămas pe umbra buzelor lui, când credeam că nu voi putea să le pecetluiesc niciodată... am rămas şi continui să rămân până când viitorul meu va fi un prezent trecut ! <3

Monolog interior.

          Scumpa mea fii tare (aşa îmi repet mereu) :

• Atunci când mama plânge- pentru că ea are nevoie de iubirea şi susţinerea ta în orice clipă
• Atunci când prietenii devin mai străini ca niciodată- pentru faptul că ai renunţat să le mai faci pe plac
• Atunci când persoana faţă de care ai sentimente curate nu-ţi răspunde la fel- pentru că nu poţi obliga pe cineva să te iubească aşa cum îl iubeşti tu
• Atunci când îngrijorările vieţii şi tristeţea te apasă- deoarece viaţa ne pune la încercare ca să putem rezista când va fi mai mare nevoie de curaj şi putere
• Atunci când pierzi pe cineva drag- pentru că nimeni nu poate număra zilele vieţii în acest sistem rău, în care dăinuie invidia, ura şi cruzimea.

Iubeşte şi iartă pentru ca într-un moment dat să simţi că eşti OM, că mai poţi observa ochi umezi şi lacrimi sincere, zâmbet natural şi emoţii pe care le trăieşti cu adevărat, indiferent dacă în viaţă nu ai obţinut tot ce ţi-ai dorit... indiferent câte ai avea- nu te vei mulţumi, aşa că bucură-te fără încetare de orice detaliu mic care pare la prima vedere fără valoare.

INDIFERENŢA POATE SĂ UCIDĂ!

    Sunt profund mişcată de felul în care se comportă oamenii. Observ ura sau indiferenţa acestora în viaţa de zi cu zi. Am analizat acest aspect în mai multe exemple din viaţa mea cât şi a celor care mă înconjoară. Dacă pentru unii binele cândva era o acţiune benefică pentru  bunăstarea  aproapelui, acum deseori oamenii  acţionează depravat sau negativ considerând toate acestea ca ceva “normal”.

    Faptele urâte duc la neîncredere şi omul cu  timpul se izolează, devine retras şi SINGUR.

Atunci te întrebi… a cui e vina? A celor din jur sau a persoanei în cauză?

• Frica.  Frica de exprimare ne duce spre nesiguranţă, mai apoi luăm decizii care în rezultat nu ne aparţin. Iar când realizăm că greşim, persoanele care se jucau cu sentimentele noastre încep să dispară.  Asocierile.   Acestea noi singuri le alegem.

   Nevoia de a avea pe cineva alături e un lucru foarte important.

Atât de mult mi-aş dori ca oamenii să nu se simtă singuri chiar şi atunci când sunt înconjuraţi de mii de persoane…care cică zâmbesc ironic, râd la glumele de prost gust şi schimbă măştile în fiecare zi, sperând ca TU să fii sincer. Dar cum? Cum să deschizi sufletul unei superficialităţi totale?... Inexplicabil…

• Indiferenţa este un alt aspect care-mi provoacă repulsie. Aceasta este mult mai rea.

Mi s-a întipărit în minte un caz din viaţă despre problema dată care bântuie cu înverşunare pe planeta noastră.  A venit într-o zi o doamnă la vecina sa şi a bătut la uşă. Aceasta ia deschis şi a întrebat-o ce doreşte. Doamna ia zis: “Poţi să-mi acorzi câteva clipe, mă simt tristă şi singură”. Vecina ia răspuns că nu are timp, după care doamna a plecat. În acel moment vecina s-a bucurat enorm că nu şi-a pierdut timpul pentru a pălăvrăgi inutil cu vecinii.

 Peste o zi o femeie o întâlneşte pe vecina care a ignorat să-i acorde timp doamnei care locuia cu o scară mai sus şi o întreabă: “O cunoşti pe …..(D-na în cauză)? Dacă nu greşec locuieşte în acelaşi bloc în care locuieşti şi tu?  - Da o cunosc, s-a întâmplat ceva? – Noaptea trecută s-a sinucis.  

   După care o linişte totală… Femeia şi-a adus aminte că tocmai în acea seară vecina s-a căuta  cu disperare un refugiu, o susţinere, o mângâiere. Mda… cât de trist….

Şi câte cazuri similare se întâmplă în fiecare zi despre care noi nici nu ştim, sau nu vrem să ştim, să auzim.

 Să încercăm să facem lumea mai bună. Nu fiţi INDIFERENŢI!!!

TĂCERE! ... TĂCERE!

M-am apropiat de ea... şi am simţit ceva...

N-am ştiut cum să exprim  mirosul greu ce mi-l lăsă în suflet...

Miros de moarte, griji şi suferinţă… nimic mai mult... I-am simţit durerea numai la primul cuvânt auzit şi am cuprins-o fără ca să fiu împinsă de-un impuls, am făcut-o din tot sufletul…ca şi când mi s-ar fi oprit inima în gât…

 

Ar vrea să strige către cer… de ce… de ce aşa s-a întâmplat…?

În schimb nici-un răspuns… TĂCERE!

Iubiţi-i pe toţi, căci nu ştiţi când ve-ţi cădea printre cei morţi!

P.S. Felicia fii tare scumpa mea :*

Mai mult decât SEX!

      O realitate acoperită de mister, un gând materializat în simţ tactil, o emblemă purtată cu mândrie în momentul unei lovituri din partea celor din jur, o prietenie adevărată? Hmmm…

     Oare există prietenie între un bărbat şi o femeie, când corpurile lor au un limbaj mult mai profund?

     Dacă da… cât va dura?

  Uneori nici liniştea nu-i deranjează când pot tăcea în doi.  Dacă ar fi spuse prea multe cuvinte, prietenia lor s-ar risipi ca nisipul printre degete. Pentru ei o răsuflare profundă, o mângâiere sau o simplă încurajare înseamnă mai mult decât vorbele de iubire spuse în van.

     ( Vreau să fiu iubită, da,  vreau cu disperare să iubesc. Sunt femeie nu pentru ca bărbaţii să cheltuie bani cu mine, nu pentru a-mi admira aspectul fizic dacă arăt mai sexy sau vulgar. Nu am nevoie de cuvinte, vreau fapte, pentru că sunt conştientă de faptul că pot răspunde în aceiaşi măsură, ba mai mult)

   Aşa m-am gândit eu în timp ce visez la prietenia lui care de fapt nici nu există. Nu mai vreau să cred în prietenia lui în timp ce-i văd corpul “arzând” de dorinţă şi ochii care-i strălucesc cu atâta farmec când mă priveşte. Mă scanează ca pe o carte în timp ce am pus lacăt copertei şi totuşi cât de profund mă analizează. Îl simt atât de bine încât nici n-am curajul să-i spun ce gândesc, de teamă să nu mă creadă nebună.  

    Asta sunt- O nebună care “crede” în prietenia dintre un bărbat şi o femeie!!!

Ehhh...BĂRBAŢII =)

    Rea, ipocrită, făţarnică sau egoistă. Acestea sunt doar unele cuvinte spuse în adresa unei femei care nu a îndeplinit dorinţele unui bărbat însetat după plăceri egoiste, sex sau iubire.

   Ele, femeile…numai ele sunt vinovate de tot răul care se întâmplă unui bărbat. Ele sunt ca un venin care pătrunde în sânge şi  îi macină venele. VIPERĂ! Nu alta. Din cauza lor bărbaţii fac multe greşeli…părăsesc soţia, familia….îşi înneacă amarul în băutură sau îşi pierd prietenii. Femeia e o fiară fără suflet care nimiceşte TOTUL fără mustrări de conştiinţă.

   Să fie oare aşa?

 

   Femeia nu se naşte cu astfel de dorinţe crude!

   Ce ai făcut tu, bărbate, ca femeia să se simtă cu adevărat fericită?...Relaţia bărbat-femeie a ajuns un schimb de anumite lucruri, pentru că ambii sunt imperfecţi. Te crezi perfect? Cu siguranţă dacă te-ai privi în oglindă nu ţi-ai observa trăsăturile negative.

   De câte ori ai rănit o femeie? De câte ori ai desconsiderat-o sau ai umilit-o?

Femeia nu uită niciodată. Te întrebi de unde existăm, noi, IPOCRITELE? Din cauza voastră…devenim..aşa…

    Dacă am fi primit iubirea de care am avut noi nevoie la timp, dacă am fi fost preţuite măcar puţin…şi la naiba nu e vorba de bani sau alte lucruri scumpe. ATENŢIA şi RESPECTUL e deajuns. NIMIC mai mult.

   Uitaţi când o femeie manifestă afecţiunea de care aveţi nevoie, când vă pregăteşte cămaşa şi cravata înainte ca să vă porniţi la serviciu, când prepară ceva gustos, iar teancul de veselă tot ea îl spală. Când strânge ciorapii murdari care stau prin colţuri pentru ai pune la spălat…etc.

   Unde să fi fost oare prima greşeală…?

Bărbatul..cel care oferă-pentru a impresiona, Femeia-cea care primeşte şi începe a se deprinde cu asta!

Bărbatul- cel care asortează femeia cu o sumă de bani, iar asta la rândul său..începe să devină mult mai scumpă în timp.

Bărbatul- cel care nu observă femeile care nu aşteaptă nimic în schimb şi se pot dărui fără rezerve, iar până la final ele fiind nevoite să se transforme în diverse culori ca un cameleon…mda….

  Unde mai pui că te iau la mişto cu prietenii săi …..şi…atunci..n-ai cum să nu devii o Rea, Ipocrită…şi cea mai bună actriţă – pentru a rezista unor prostii de prost gust.

   Îmi place să fiu femeie, pentru că voi bărbaţii îmi daţi puterea care întrece normalul, mi-aţi înnegrit sângele în timp ce eu mă strădui să-l readuc la normal, mi-aţi distrus sentimentele şi încrederea în iubire, dar eu voi continua să cred că există…şi nu pentru că aş fi naivă, dar vreau să simt că trăiesc. Îmi place să fiu femeie în pofida faptului că uneori le desconsideraţi, le urâţi şi sunteţi în stare să vă răzbunaţi, nu avem alte motive să devenim ceea ce suntem la moment şi asta datorită vouă. Vă mulţumesc că existaţi în viaţa mea…Ehhh…BĂRBAŢII… =)